Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petrești, situat în apropierea Municipiului Focșani, este interfața etnografică a Județului Vrancea cu celelalte zone etnografice românești și este o introducere în istoria vieții țăranului român de la Carpații de Curbură.
Amenajat între 1975-1978, Muzeul Satului Vrâncean adăpostește 23 de obiective de arhitectură populară cu anexe și 9 instalații tehnice/industriale țărănești, din fostele județe Putna și Râmnicu Sărat, care formează din 1968 Județul Vrancea.
Gândit ca o replică a unui sat ideal, dar construit într-o pădure seculară donată de regele Carol I la sfârșitul secolului al XIX-lea focșănenilor, Muzeul Satului Vrâncean prezintă gospodăriile țărănești, organizate după geografia locului, de la zona montană din Vrancea arhaică, la zona de câmpie din Lunca Siretului, având ca punct forte podgoriile de la nord și de la sud de Milcov.
Țara Vrancei este reprezentată prin locuințele țărănești din Bârsești (1855), Tulnici (1830), Vrâncioaia (sfârșit de secol XVIII), Năruja (1880), Nereju (1879), Vidra (1880), precum și construcții de interes public, respectiv Școala din satul Sahastru, comuna Nereju (secolul XX) și Primăria din comuna Năruja (1856).
Alături de acestea se află locuințe țărănești de pe Valea Șușiței: Vizantea – Livezi (1850), Piscu – Radului (secolul XIX), Verdea, comuna Răcoasa (1851), Câmpuri (1825) și Soveja (1910). De pe Valea Milcovului a fost adusă o gospodărie din satul Fetig, comuna Andreiașu (secolul XIX), iar arhitectura populară de pe Valea Râmnicului este pusă în valoare de locuințe din Chiojdeni (1827) și Dumitrești (secolul XIX).
Podgoria Putnei de odinioară este ilustrată de o locuință a unui viticultor din comuna Jariștea (secolul XIX) și Hanul din cunoscutul Oraș Odobești, iar Podgoria Cotești este prezentă cu două crame din Cândești (1830) și Cotești (1859) și o locuință din comuna Dumbrăveni (1836).
Din zona de câmpie au fost aduse la Muzeul Satului Vrâncean, locuințe tradiționale din comunele Vulturu (secolul XX), Biliești (1890), Tătăranu (secolul XIX) și din satul de răzeși Călimănești.
Interioarele acestor gospodării reflectă starea socială a țăranului român de la jumătatea secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Trăind de secole într-o autarhie, țăranii de la Carpații de Curbură au dezvoltat adevărate industrii populare, care le furnizau făina pentru pâinea cea de toate zilele și țesăturile pentru confecționarea îmbrăcămintei.
Un spațiu important din Muzeul Satului Vrâncean este rezervat instalațiilor tradiționale, acționate de roți hidraulice, ca mori pentru măcinat, dârstă și pive pentru prelucrarea țesăturilor, moară de vânt și joagăr pentru tăierea lemnului.
Muzeul Satului Vrâncean este cea mai frumoasă poveste în imagini a satului românesc de pe granița dintre Moldova și Țara Românească, în care armonia arhitecturii populare se îmbină cu simfonia culorilor veșmintelor tradiționale.
