În localitatea Enisala, în apropierea bisericii și școlii, se află conservată in situ o gospodărie tradițională de la începutul secolului XX. Obiectivul muzeal în aer liber reprezintă sinteza arhitecturii tradiţionale din nordul Dobrogei, subzona lacului Razim-Delta Dunării. Gospodăria se află în vatra veche a satului, în cadrul siturilor arheologice TL-I-s-B-05782 și TL-I-s-B-05783 și în proximitatea sitului „Cetatea Enisala”, pe teritoriul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, în apropierea Rezervației Naturale Enisala, siturilor Natura 2000 (Podișul Nord-Dobrogean, Pădurea Babadag, Delta Dunării) și într-un areal de interes cultural și turistic.
Gospodăria a devenit obiectiv muzeal în anul 1971 și este cunoscută în memoria colectivității sunt numele de Casa lui Iosif P. Dumitru, acesta fiind recunoscut în comunitate drept un gospodar înstărit, care se ocupa cu agricultura și comerțul cu sare. După ce a devenit muzeu etnografic, casa a fost revalorizată de oamenii satului, constituind una dintre cărțile de identitate ale localității, alături de Cetatea Enisala. În baza unor parteneriate active între instituția muzeală, școală și societatea civilă, în acest spațiu sunt organizate numeroase ateliere pedagogice și activități culturale. Pe de altă parte, gospodăria este un punct de atracţie pentru turiştii care vizitează aceste locuri, constituind un exemplu de bună practică în ceea ce privește conservarea tradițiilor, ocupațiilor, meșteșugurilor și valorilor arhitecturale locale.
Arhitectura locuinţei de la Enisala, dar şi a celorlalte construcţii din cadrul gospodăriei, este condiţionată de materiile prime locale (lutul, piatra, lemnul, stuful), dar şi de condiţiile de mediu şi nu în ultimul rând, de peisajul specific dobrogean în care se integrează armonios. Ea se încadrează în ceea ce etnografii numesc „arhitectura de pământ”.
Ansamblul arhitectural de la Enisala cuprinde casa cu chiler (casa mare), bucătăria și cuptorul de pâine (casa mică) şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă: grajdul pentru animale, şoproanele, porumbarele, fântâna.
Planimetria casei mari este tradiţională: cu tindă centrală şi două camere, bucătărie de iarnă şi cămară (care a avut în trecut funcţia de depozitare a sării), având la faţadă şi pe latura dinspre stradă, prispă cu balustradă şi stâlpi. Pe latura din spate, spre nord, în prelungirea şarpantei, pe aproape toată lungimea casei, până în dreptul cămării, se află chilerul (spaţiu pentru depozitare). Gospodăria-muzeu este martorul unor tehnici constructive tradiționale, ieșite astăzi din uz la noile construcții: Casa mare este construită pe un soclu de piatră locală, cu pardoseală din pământ bătut şi lipit cu pleavă și balegă şi finisat cu muruială colorată cu zeamă de nucă verde. Pereții sunt din ceamur și chirpici, fiind utilizate tehnicile ceamurului în cinci straturi succesive, zidăriei din chirpici cu mortar de pământ, lipiturii cu lut și văruirii. Acoperişul casei este în două ape, pe lungime, cu frontoane laterale din lemn și învelitoare realizată în tehnica „bătut nemţeşte”, cu stuf mărunt, retezat şi bătut pe toată suprafaţa acoperişului. Apare, de asemenea, coama împletită în mănunchiuri succesive încheiate cu păpuși la capete. Ornamentele de la pazie şi fronton, cu motive florale, geometrice şi zoomorfe (cai afrontaţi) realizate în tehnica traforului, sunt frecvent întâlnite în arhitectura tradiţională din această zonă.
Vizitatorii au posibilitatea să pătrundă în atmosfera locuinței româneşti tradiţionale, cele mai multe din obiectele expuse fiind de la începutul secolului al XX-lea. Intrarea în casă se face de pe prispă, în tindă, unde se află gura de foc a sobei oarbe, urmează încăperea unde este reprezentată casa frumoasă sau casa curată în care erau păstrate ţesăturile bogat decorate, piese de mobilier (lada de zestre, lavița, masa și patul). În dreptul patului este așezat pologul – covorul mare – realizat din trei foi țesute în război cu lână și bumbac, având ca element decorativ principal floarea pologului. O altă încăpere redă spaţiul de locuit, unde se desfăşurau activităţile cotidiene. Aici se află soba oarbă, un mobilier simplu din lemn – masă și pat; pardoseala din lut este acoperită de rogojina din papură. Expoziția este completată cu țesături decorative sau de uz casnic: ștergare, păretare, lăicere, preșuri, fețe de pernă, cearceafuri.
În curtea gospodăriei este situată bucătăria de vară cu cuptorul pentru pâine, realizată din ceamur și este alcătuită din: cameră, şopron şi tindă mediană. Tinda centrală are intrare din şopron, iar din tindă se intră în beci. Şopronul adăposteşte cuptorul de pâine.
După ce vizitează casa, vizitatorii descoperă celelalte acareturi/ anexe. Acestea au fost reconstruite şi aveau, în viaţa satului, o funcţionalitate adecvată la practicarea ocupaţiilor şi meşteşugurilor. Ele erau adăpost pentru animale, loc de depozitare a cerealelor sau a nutreţului pentru vite, a atelajelor şi uneltelor. În prezent, anexele au devenit spaţii de reprezentare a colecţiilor. Pot fi văzute piese reprezentative ale instrumentarului agricol, viticol, căruţe pictate, tipic dobrogene, unelte pescăreşti, fierărie, albinărit, olărit, instrumentar pentru industria casnică etc. În gospodărie există și două hambare, construcţii pe tălpi de lemn, în care sunt fixate vertical nuiele mai groase care constituie cadrul pentru împletitura de nuiele mai subţiri de alun şi corn. Aproape de intrare există o fântână cu val, o instalaţie de aducerea a apei, care foloseşte forţa umană, pe principiul troliului.
