Istoria muzeului de la Golești începe cu cea a curții boierști, la 1639–1640, când Stroe Leurdeanu și soția sa, Vișa, ridică un conac în lunca Argeșului, urmat de biserica „Sfânta Treime”. În 1657, Paul din Alep consemnează existența unei „biserici minunate” și a unui palat impunător. Afectată de trecerea timpului și istoria zbuciumată a țării, curtea boierească a trecut prin mai multe etape de transformări și, deși familia a întreținut ansamblul în secolul al XIX-lea, acesta ajunge în ruină în prima parte a secolului XX.
Dezvoltarea muzeului începe propriu-zis în 1939, când statul român preia conacul, anexele și parcul, declarând ansamblul de utilitate publică în vederea înființării Muzeului „Dinicu Golescu”. Restaurarea inițială, realizată între 1942 și 1944 sub coordonarea arhitectului Horia Teodoru, reprezintă primul pas important în transformarea ansamblului într-o instituție culturală. Tot atunci se conturează și nucleul patrimoniului muzeal, format prin donații ale familiei Golescu și ale familiilor înrudite, prin achiziții de obiecte, mobilier și documente.
Deși restaurat, ansamblul nu funcționează imediat ca muzeu în sens deplin, fiind folosit parțial pentru activități educaționale și administrative. Momentul decisiv survine în 1958, când este oficial deschis publicului, odată cu inaugurarea primei Expoziții Memoriale dedicate familiei Golescu și a unei expoziții de istorie. În 1962 se organizează prima expoziție de Etnografie și Artă Populară, marcând extinderea profilului instituției. Din 1964, muzeul devine instituție independentă, iar în deceniile următoare expozițiile sunt modernizate și extinse (1980, 1992, 2010, 2012).
Un moment major în dezvoltarea muzeului îl constituie proiectul european din 2013, care aduce o reabilitare amplă a conacului, anexelor și parcului, consolidând rolul ansamblului ca centru cultural și educațional. În 2016 este reorganizată expoziția memorială, iar în 2018, printr-un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, se inaugurează „Lupta pentru România”, care valorifică patrimoniul istoric al familiei Golescu. Denumirea actuală, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, este stabilită prin Legea nr. 311/2003 și reflectă identitatea complexă și evoluția instituției.
Din 1966 începe dezvoltarea celei de-a doua mari componente a Muzeului Golești: Secția în Aer Liber dedicată viticulturii și pomiculturii, concepută ca un muzeu care să reprezinte diversitatea și specificitatea culturii tradiționale din România. Proiectarea tematică a acestui muzeu în aer liber a fost conturată de o echipă de etnografi de prestigiu – Boris Zderciuc, Valeriu Butură, Georgeta Stoica, Gheorghe Focșa, Ion Vlăduțiu, Cornel Irimie, Constantin Iliescu și Ion Chelcea –, iar planurile arhitecturale au fost realizate de Paul Niedermaier. Proiectul lor a urmărit crearea unui „sat-muzeu viu”, capabil să redea structura, funcțiile și atmosfera unor comunități rurale tradiționale din zonele viti-pomicole ale spațiului românesc. Deși relieful plat, oferit de suprafața de teren existentă, nu a corespuns foarte bine specificului viticol, o zonă deluroasă fiind mult mai potrivită pentru cele două ocupații, acest aspect a fost suplinit de crearea unui circuit de vizitare cât mai alungit, paralel cu priveliștea către podgoria din dealurile Ștefăneștilor.
Pentru realizarea acestei secții, de-a lungul mai multor decenii, au fost aduse la Golești monumente de arhitectură populară, instalații tehnice și gospodării complete din toate regiunile țării. Gospodăriile aduse din zonele viticole şi pomicole, grupate pe provincii istorice al căror amplasament corespundea conturului geografic al hărții României, cuprind construcțiile, instalațiile şi uneltele, întregul inventar gospodăresc şi ocupațional, specific zonei de proveniență. Conceput ca un sistem unitar, satul de la Goleşti şi-a constituit propria vatră, în care locul central îl ocupă biserica (Drăguţeşti, Argeş, 1814), apoi, școala sătească (Comăneşti, Bacău, 2/4 sec. XIX), primăria (Hârseşti, Argeş, 1910-1911) şi hanul (Poseşti, Prahova, 1860). Au urmat atelierele meşteşugăreşti: de olar, din Coşeşti- Argeş şi de fierar, din Prahova, precum şi moara cu roată, din Musteşti – Arad. Astăzi, secția în aer liber include 33 de gospodării reprezentative pentru zonele etnografice ale României (Argeș, Muscel, Dâmbovița, Teleorman, Brașov, Prahova, Dobrogea, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți, Vrancea, Vaslui, Bacău, Suceava, Hațeg, Alba, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Țara Zarandului, Banat ș.a.)și un total de peste 170 de construcții. Fiecare gospodărie ilustrează particularități locale ale arhitecturii, instalațiilor tehnice, ocupațiilor și stilului de viață rural.
Situate în vecinătatea livezilor de pomi fructiferi şi a loturilor de viţă de vie, construcțiile şi adăposturile temporare se constituie într-un sector specializat, de o parte şi de alta a drumului care străbate satul, cuprinzând pimniţe, conace de deal, poverne, un teasc cu şopru şi cruci de piatră ce străjuiau, cândva, podgoriile Ştefăneştilor. Pimniţele sunt construite, în general, din lemn de stejar, dar sunt şi din brad sau de plop (crama Popeşti – Vrancea, datată 1800). În ordinea vechimii, pimniţele aflate în muzeu sunt: Muscel – Podgoria (1707), Mehedinţi (1794), Glodeni – Gorj (1796), Prahova (1801), Dâmboviţa (1822). Ele au temelii de stejar, arareori din bolovani şi acoperiş din şiţă sau şindrilă.
Alături de acestea, muzeul în aer liber de la Golești are un sector de instalații pomicole și viticole, cu teascuri, crame, instalații de zdrobire, de fermentare și de depozitare, care evidențiază evoluția tehnicilor tradiționale de prelucrare a strugurilor și a fructelor.
Alături de construcțiile specializate şi de instrumentarul pomicol şi viticol, muzeul etnografic în aer liber de la Goleşti deține, în completarea gospodăriilor existente, şi anexe specializate pentru creșterea animalelor şi depozitarea cerealelor: grajduri, şuri, pătule pentru porumb din nuiele împletite, hambare din scândură de fag, jimniţe (jigniţa din Gorj) pentru păstrarea alimentelor.
De la aproximativ 2.000 de obiecte în 1967, patrimoniul mobil al muzeului a ajuns, în 2025, la 64400 de piese muzeistice.
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești are laboratorul propriu de conservare și restaurare, dotat conform standardelor moderne. Cercetarea științifică sprijină permanent dezvoltarea secției în aer liber. Temele abordează evoluția tehnicilor de cultivare a viței de vie, portul popular, arhitectura tradițională, viața rurală între 1800–1950 și calendarul sărbătorilor. Rezultatele sunt valorificate în expoziții, publicații și programe educative dedicate în special elevilor.
Secția în aer liber a muzeului de la Golești reprezintă astăzi unul dintre cele mai complexe și coerente proiecte muzeologice din România, un spațiu în care patrimoniul construit, tradițiile și memoria comunităților rurale sunt protejate și puse în dialog cu publicul contemporan. Acest spațiu oferă numeroase posibilități de petrecerea activă a timpului liber (plimbări, echitație cu cai și ponei, popicărie tradițională), de descoperire a patrimoniului material și imaterial al României tradiționale prin activități de educație muzeală.
