Oltenia, straveche regiune a Romaniei, isi află fruntariile de miazăzi, pornind de la inclestarea Danubiului cu muntii de la Cazane către anticul limes Transalutanus, iar la nord se întinde spre crestele Carpatilor Meridionali. Abundenta vetigiilor istorice de aici este covârsitoare, insa cel mai important dar de la Dumnezeu sunt oamenii. Ei sunt rodul pământului a carui constiinta o poarta in suflet. Formele arhaice de conviețuire sunt, până in prezent, o mărturie a relaționării de acest tip. Satele Olteniei (din latinescul fossatum) reprezinta preponderenta unei spiritualitati cu radacini precrestine. Marturii sunt prezente la tot pasul, dar cea mai mare densitate se află, in fata oaspetelui doritor de nou si vechi in acelasi timp, in muzeele de arhitectura populară in aer liber.
La numai 10 km nord de Tg-Jiu găsim, la Curtisoara, un astfel de muzeu, despre care putem spune ca ne da evidenta istorica a formelor de locuire din aria Subcarpatilor Getici. Însăși numele localității, aflată in aproprierea unui cunoscut castru roman (Bumbesti-Jiu), pastreaza rezonanța latina: cohorte- corte- curte.
Amplasat intr-un cadru natural de excepție, ce reproduce la scară mică varietatea formelor de relief submontane, muzeul isi află inceputurile in anii ’60 ai secolului trecut.Biserica cu hramul Sf. Ioan Botezătorul (ctitorie de la 1821) si cula (din turcescul kulé) Cornoiu, cu o vechime de peste trei sute de ani sunt primele obiective din constituirea muzeala. Apoi, treptat, au fost stramutate aici mai mult de treizeci de elemente simbol de arhitectura vernaculara din cuprinsul judetului Gorj. Daca avem in vedere bogata retea hidrografica, precum si faptul ca arhetipurile etnografice sunt conturate pe firul apelor, ne este clara diversitatea structurilor prezente aici. Din punct de vedere social, majoritatea sunt apanajul țărănimii libere, dar si maiores terrae(mai marii pamantului) sunt reprezentati, îndeosebi ca si ctitori. De pilda, casa Tatarescu, prim-ministru al Romaniei, pastreaza robustetea contructiei anterioare (fosta cula Poenaru), dar isi adaugă pridvoare in stil românesc, parcă din încercarea de a-și da mâna cu vechile cule de lemn si ele innobilate cu tinde generoase.De altfel, biserica alăturată, de tip navă, cu hramul Sf Gheorghe, dar si alte elemente de arhitectură (casa Antonie Mogos, clopotnița si portile monumentale cu motive solare si antropomorfe) consacră bunul gust al comanditarului.Marturie a nobletii istorice, casa ministrului Gheorghe Tatarescu este strajuita de lei romani adusi de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Poate gustul desăvârșirii istorice sa-l fi simtit si Constantin Brâncuși, in scurtul răstimp cât va fi poposit aici, prin 1938, când a lucrat la realizarea ansamblului monumental „Calea Eroilor”, din Tg-Jiu.
Indreprandu-ne atentia catre lucrările meșteșugite ale țăranului român, constatăm nu mai puțină noblețe.Desi materialele sunt altele, lemnul fiind preponderent, ceea ce ne indeamna sa vorbim despre o adevarata „civilizatie a lemnului”, ingeniozitatea si caracterul practic al meșterilor dau masura vitalitatii populare.Astfel, stalpii caselor sau ai portilor nu sunt modele repetitive, desi, in esență reprezintă acelasi lucru:caracter spiritual profund, apotropaic, uneori cu elemente de trasfigurare umana, cu mesajul vieții dincolo de moarte și al moștenirii peste generații. Uneltele din gospodarie urmeaza acelasi tipar: au un caracter practic nemijlocit, iar acolo unde situatia a permis-o, pledoaria pentru frumos nu s-a lasat așteptată, venind cu un izvor nesecat de ornamentica realizata din crestaturi si decor pictat(simboluri precum sarpele, dintele de lup, crucea in X, romboidul-sămânța vietii, soarele…).Iar daca tot vorbim despre ornamentică, nu putem trece cu vederea bogata zestre de tesaturi, de la costumele de sărbătoare si pâna la „îmbracamintea” vechilor odăi, si, nici atat nu uitam ceramica, cea nelipsită din cotidianul rural sau din marile momente ale vietii. Culori vii uitam ceramica, cea nelipsită din cotidianul rural sau din marile momente ale vietii. Culori vii si grafie descifrabilă spiritual se află pretutindeni si dau aroma unei vieți pe pământ dar cu privirea către cer.Toate, luate împreună, sunt un ansamblu armonios a ceea ce marele istoric N. Iorga a configurat a fi „Bizant dupa Bizant”.
Dar armonia spirituala traverseaza pragul locuintei si se desfășoară si in afara cu aceeasi grija ca si in interior.In casa, vatra cu foc, de traditie bizantină, se manifestă in plenitudinea ei in viata fiecarei familii.Vatra este semn al vietii si al mortii, dar si al continuitatii.Prin viu grai aici se transmit invataturi din generație in generatie, aici se naște, aici se canta si se descanta;vatra este centrul lumii.Mai tarziu, compartimentarea spatiilor a dat odaia buna, dar focul sacru, datina strabuna si sfanta icoana nu si-au pierdut insemnatatea.In sat, centrul lumii este biserica.Clopotul si toaca sunt vajnici proteguitori ai vietii, ordonand vatra satului si zilele de de lucru, anuntand eventuale primejdii sau fiind martori ai sfatului de judecată. Altfel, la rascruci, la izvoare ori la iesirea din sat sunt nelipsite cruci sau troite, toate cu rostul lor, dupa credinta din batrani.Si mai inalnim undeva troita, loc cu insemnatate aparte: la vie!Via are caracter sacru.Mai multe sarbatori de peste an reglementeaza lucrul la vie, cu interdictii sau dezlegari.Tot asa se justifica buna randuiala din pivnita sau beciul fiecarui gospodar.Daca mai adaugam faptul ca cea mai importantă caracteristică a pivnitelor de deal(cand strugurii nu erau adusi acasa) consta in libera trecere, fara incuietori, sub rezerva protectiei sfintei cruci, avem relevanta insemnatatii vinului de impartasanie!
Din multimea instalatiilor tehnice ori a adaposturilor sezoniere, cum si aici, la Curtisoara, avem reprezentate moara pe apa ori piua de bătut dimii, ne retin atentia prin amploarea fenomenului, conacele de plai.Dupa cum insasi denumirea o atestă, acestea sunt specifice plaiurilor de la munte si sunt, angrenajul nelipsit al cotidianului pastoresc.Urcatul si coboratul oilor la munte este invariabil, din mai (în preajma sărbătorii de Sf. Constantin și Elena), până în septembrie, cu ritualuri specifice.In aceste conditii, conacul de plai este o locuinta sezoniera, dar si avantpostul unei fenomenologii a infratirii cu natura:”brazi si paltinasi i-am avut nuntasi…”(balada Miorita). Potrivit ariei de raspandire a practicii transhumantei spatiul s-a numit…mioritic.
Reprezentativitatea conacelor de plai in muzeul de la Curtisoara l-ar putea identifica, fara sa gresim, in aria spatiului contemplativ, mioritic.
Dincolo de lucrurile prezente, luate asa cum sunt, ad literam, muzeul de la Curtisoara poate fi citit altfel.In el se oglindeste figura brazdata de ploi si arsa de soare, pe acelasi pamant, din veac in veac, a taranului de la Dunare, pe care daca nu-l iubesti nu poti sa-l intelegi.
